Cum să ai grijă de un cățel

Viața cu Sara – cât de greu este să fii responsabil și să ai grijă de un cățel

Sunt o iubitoare de pisici. Nu încap dubii în acest sens. Însă de curând m-am ales cu o cățelușă pe care am numit-o Sara. E mică, grăsuță, răsfățată, adorabilă. Am menționat deja răsfățată? Dacă da, simt nevoia să o mai fac o dată. Însă m-am atașat de ea și mi-a părut groaznic de rău să o trimit bunicilor. Pentru că da, Sara a trebuit să stea la mine doar câteva zile, apoi să meargă la bunici. Era un fel de cadou pentru bunicul meu care mereu avea grijă să ne reproșeze că i-am adus un pisoi negru cu coadă lungă (menționez că pe pisoi îl cheamă Pămătuf), în loc de un câine, așa cum și-ar fi dorit mereu. Așa că am zis să-i facem această bucurie adoptând-o pe Sara, un cățel jumătate Husky și jumătate lup. 

Dar mai întâi de toate să vă spun povestea ei.

Cu alte cuvinte, vă voi prezenta ce am aflat eu că înseamnă să crești un cățel. Poate părea simplu, în teorie, dar în practică lucrurile stau diferit. Când am văzut-o prima dată pe Sara, era un mic ghemotoc de blană care se ascundea sub colțarul de la bucătărie. Părea timidă și cuminte. Am zis că nu o să ajung să o îndrăgesc pentru că e cățel și toată lumea știe că eu sunt mai mult genul de iubitoare de pisici.

Chiar mă visez la bătrânețe înconjurată de pisici. Nu știu dacă voi fi și singură (eu sper că nu), dar cu siguranță voi fi o bătrânică cochetă. Una dintre cele care își vopsesc părul mov. O țăcănită, da! Revenind la Sara…m-a cucerit cu ochii ei mari, știți voi, acei puppy eyes fermecători, cu blănița pufoasă, că doar e pe jumătate lup, jumătate Husky. Cel puțin, fosta ei stăpână așa zice. Cert este că Sara părea (și este) adorabilă. Era așa bleguță, încât nu făcea nimic altceva decât să doarmă în brațele mele. Cățelul perfect! Nu scotea niciun sunet deranjat, doar părea că somnul pentru ea este cel mai bun lucru. Și știți că se spune că un cățel seamănă cu stăpânul său…ei bine, și eu sunt precum Sara: ador somnul și…lenevitul.

Însă în acea seară de 24 iunie,când am cunoscut-o pe Sarita, după ce ai mei s-au retras la culcare, iar eu am rămas să am grijă de ea, a început să-și dea „arama pe față”. Și ghici ce? Drăgălașa mea cățelușă s-a dovedit cam neastâmpărată, demonstrându-mi că e mai vicleană decât credeam. A început să schelălăie că îi e foame. De trei ori în noaptea cu pricina. A trebuit să mă ridic să-i dau lapte.Iar, și iar, și iar. Mânca precum o grăsună, iar cearcănele mele deveneau tot mai adânci.

Sarita Samsara

Sarita când dormea…surprinzător…pe parchet!

A doborât lucrurile de pe cel mai de jos raft din cameră, deși aveam impresia că doar pisicile au „mania” asta. S-a jucat cu un papuc de casă pufos, până i-a smuls niște ațe. Norocul meu că încă nu avea dinții puternici. Încă.

De asemenea, dacă ieșeam din cameră și se vedea singură în încăpere, începea să latre, să plângă. să se agite. Dar într-un mod în care să te facă pe tine să te simți vinovat. Așa că mereu mă întorceam în grabă în cameră și o luam în brațe, jucându-mă cu ea până obosea și adormea. Mi-am anulat mai multe întâlniri din zilele respective pentru a avea grijă de Sarita.

Și unde mai pui că, mi-a dovedit că iubește mult covoarele. Nu voia să stea pe parchet, cu toate că era vară și era foarte cald.Și iubea atât de mult covoarele, încât a decis să-și marcheze teritoriul. De două ori. Iar eu am fost nevoită să curăț.

Morala? Viața cu Sara nu e deloc ușoară. Sunt momente în care îmi blestemam zilele, dar era atât de drăgălașă încât mi se rupea inima să o trimit la bunici. În plus, când era cu ai mei, era un îngeraș. Iar eu pe lângă ea păream nebună.

Însă în cele din urmă a trebuit să o las să meargă la bunicul meu care a îndrăgit-o imediat. O vizitez atunci când am timp și vă spun sincer că deși am petrecut doar câteva zile cu ea, îi simt mereu lipsa. M-am atașat mult de ea, iar acum îmi pare rău că nu o pot vedea cât de repede crește. Oricum, este foarte veselă și jucăușă când mă vede și îmi sare de fiecare dată în brațe, ridicându-se pe lăbuțele din spate.

Dacă și voi știți cât de greu este să ai grijă de un animal de companie, lăsați-mi impresiile voastre aici sau pe Facebook.

Advertisements
Categories: Sub aceeași umbrelă cu mine | Tags: , , , , , , | Leave a comment

Post navigation

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: